Probleme si solutii falimentare

In timpul sedintelor de psihoterapie se intampla adesea ca la intrebarea mea legata de obiectivul procesului terapeutic, clientul sa ridice din umeri nestiind cum ar trebui sa arate un scenariu de viata sanatos in cazul lui. Ce stie el, este doar ca vrea sa scape problema care-l supara. Problema in aceasta situatie consta in faptul ca daca nu stii incotro vrei sa te indrepti, nu poti sti ce masuri sa iei pentru a schimba situatia ci doar ramai prins in capcana patologiei respective, focusat pe negativitatea din viata ta, rezultatul fiind ca vei suferi in continuare in mod complet inutil. 

Ce e de facut pentru a iesi din acest cerc vicios? Cum ar putea cineva care de atat de mult timp a rulat pe ecranul propriei minti doar “drame”, “filme de groaza” sau dupa caz, “tragedii romantice” sa schimbe macazul catre un scenariu sanatos?

Un prim pas este acela de a recunoaste topografia propriei patologii in care, impotriva credintei adanc inradacinate in convingerile majoritatii, nu evenimentul cauzator joaca un rol esential, intrucat acesta nu mai poate fi schimbat pentru ca se afla deja intr-un trecut pe care nu-l mai putem schimba, ci solutiile pe care individul le-a gasit ca fiind salvatoare la momentul traumatic si care fiind reproduse de catre aparatul emotional in mod automat, sunt adevaratul factor ce perpetueaza patologia respectiva. 

In linii foarte mari terapia strategica identifica 4 tipuri de solutii cauzatoare de probleme ale emotionalitatii, pentru 4 tipologii. Inainte de a le enumera as vrea sa precizez ca fiecare tipologie are la baza un impuls sanatos si necesar vietii umane dar care folosit in exces devine morbiditate. Asadar, nu existenta acelui impuls e problema, ci faptul ca el este reprodus in mod mecanic, fara discernamant, in orice situatie asemanatoare momentului in care acesta a fost adoptat ca fiind o solutie salvatoare. 

De asemenea, foarte important de retinut, patologia devine posibila atunci cand individul ruleaza prin excelenta in imaginatie acele scenarii si nu in relatie cu realitatea. Si pentru ca am promis ca le voi enumera acestea sunt:

1. Sistem perceptiv-reactiv bazat pe furie – Paranoic, Autoflagelare, Mutism selectiv, comportament Pasiv-Agresiv, Tulburari ale copilariei – persoana tinde sa faca proiectii negative despre prezent sau viitor, manifestand furie, agresivitate in relatie cu ceea ce nu corespunde asteptarilor ei, temandu-se constant ca urmeaza sa fie mintita, inselata, ca urmeaza sa se intample ceva rau ei, persoanelor apropiate sau cu lumea in general. Celor care fac parte din aceasta tipologie le este foarte dificil sa vada vreo posibilitate ca lucrurile ar putea sa se imbunatateasca in vreun fel intrucat acest lucru intra in conflict cu specificul identitatii lor formate in jurul credintei ca daca ei prevad dinainte orice nenorocire, nimic nu-i poate lua pe nepregatitie. Ceea ce le scapa din vedere este faptul ca aceasta optica in ciuda faptului ca ii califica intr-o anumita masura sa vada dinainte unele capcane ce li se intind, ajung totusi sa fie demiurgii propriilor profetii dezastruoase. Imaginati-va viata cu un partener foarte gelos care reuseste sa-ti faca viata un calvar cu banuieli constante despre cum orice miscare ai face, vrei sa-l inseli, parasesti, minti sau tradezi. Iti cam vine sa-i faci pe plac cand lucrurile devin imposibil de suportat, nu? Apogeul acestei patologii poate fi cand persoana pierde complet contactul cu realitatea ajungand sa traiasca in totalitate in scenarii imaginare, delirand cu gratie. Sau fara. 

Partea amuzanta este ca desi ai zice ca paranoicul este o persoana foarte corecta ( ptr ca asta predica si chiar crede cu tarie asta ) intrucat perceptia lui este permanent captivata de minciuna, tradare, dezastru, ajunge chiar el sa fie cel care inseala, minte sau produce efecte dezastruoase. 

2. Sistem perceptiv-reactiv bazat pe frica/control – Fobic, Obsesiv, Obsesiv-compulsiv, Maniacal, Atacuri de panica, Ipohondrie – fobicul este cel care traieste in lumea plina de teroare a scenariilor in care el/ea va pati un lucru rau, din care ii va fi imposibl sa scape. Fie de boala, fie de un accident, fie de o confruntare cu consecintele propriilor actiuni... Solutia fobicului este aceea de a incerca sa evite cu orice pret situatiile iminente care au legatura cu obiectul fricii lor. Realitatea este ca, incercand permanent sa fuga de ceva inexistent, punand in practica ceva concret, credinta lor transforma imaginatia intr-o convingere cu efecte reale. Practic ajung sa fie terorizati de un montru aflat doar in imaginatia lor.

In cazul obsesivului solutia este obtinerea controlului prin ruminatie excesiva. Acesta este fie invadat de ganduri legate de obiectul fricii lui, fie nu se poate abtine sa se gandeasca la acel lucru pentru care vrea sa pregateasca o solutie. Este adeptul regulilor si al ordinii tinzand sa exagereze adesea pana la atitudini foarte rigide, lucru care ii afecteaza relatiile cu cei mai putin interesati de control. Ceea ce il diferentiaza de paranoic, care si el e foarte preocupat de tot felul de lucruri negative ca si obsesivul, acesta din urma nu este agresiv si se rezuma de cele mai multe ori doar sa se gandeasca la probleme ceea ce duce la supraincarcare mentala. In unele cazuri cand incarcarea mentala este prea mare, obsesivul ajunge totusi si la comportamente caracteristice cum ar fi compulsivitatea obsesiva, adica nu se poate abtine sa puna in practica comportamente de tip ritualic ( verifica daca usa e inchisa, apa e oprita, geamul asigurat, aragazul stins s.a.m.d., de obicei de mai multe ori, pentru ca dupa putin timp in mintea acestuia sa apara din nou dubiul daca a reusit sa duca la indeplinire sau nu acele sarcini ).

Fun fact: Desi ai spune folosind o logica de tip liniar ca fobicul devine expert in a evita diverse lucruri de care se teme, in mod paradoxal el ajunge sa se teama tocmai de ideea de frica, deseori acest tip de gandire stand la baza declansarii atacurilor de panica pe care el le priveste ca pe o boala organica, intrucat in anxietate, exista raspuns fiziologic gen tahicardie, ameteala, transpiratie excesiva, datorat emisiei de hormoni de stress in organism. 

3. Sistem perceptiv bazat pe durere – tipologie Depresiv si Strees Post-traumatic

Depresivul este cel care devine victima propriei renuntari. Fie ca el renunta la relatia cu lumea sau la cea cu sine insusi, depresivul devine captiv in credinta rigida ca viata e prea mult pentru el/ea. Si odata cu renuntarea pe care o adopta ca pe o solutie menita sa-l protejeze de o noua dezamagire atat de dureroasa, el ajunge treptat sa nu mai faca absolut nimic. Si cum natura in inteligenta ei nu alimenteaza cu energie organismele care nu par sa aiba nevoie de ea intrucat nu mai fac mare activitate, depresivul devine lipsit de energie pentru orice. Si uite asa din renuntare in renuntare persoana ajunge o epava din mai toate punctele de vedere daca nu gaseste inauntru un dram de vointa cu care sa inceapa sa faca lucruri. 

In stress-ul post-traumatic ( PTSD ), individul are ca solutie falimentara tentativa de a evita sa se mai gandeasca la un eveniment traumatizant real sau imprumutat din experienta altora, care ii invadeaza ecranul mintii. Flash-uri cu imaginile socante revin constant sau atunci cand cineva/ceva il conecteaza la ceea ce se intampla, cosmaruri, ganduri si amintiri intruzive, comportamente de evitare, hiperreactivitate la diversi stimuli si modificari ale dispozitiei.

4. Sistem perceptiv-reactiv bazat pe placere – Dependente, Perversiuni, Vomiting, Cleptomanie, Colectionare

Ma simt foarte stress-at/a, ceva imi da mari batai de cap? Sau nu neaparat asa mari dar totusi... ce-ar fi sa dau fuga repede la frigider unde ma asteapta ceva bun care sa ma faca sa uit? Sau poate la bar unde anestezicul preferat, imbuteliat in sticle apetisante imi face cu ochiul? Ori... la casino-ul unde-mi fac veacul pentru a uita de greutatile insurmontabile ale existentei... Exact asa cum ai intuit deja, dependentul este acea persoana care isi cauta refugiul in ceva care sa-i ia gandul de la probleme, sa-l amorteasca in asa fel incat sa poata sa depaseasca problemele, nerezolvandu-le de fapt. Este adeptul dictonului inteles gresit “Timpul le rezolva pe toate”, care pana una alta, mai bine se ocupa cu ceva dragut, placut, oricum altceva decat ar trebui sa-l preocupe in acel moment incat sa-si poata rezolva situatia aducatoare de tensiune. Partea pe care se pare ca dependentul esueaza sa o constientizeze este aceea ca pretul pentru placerea imediata este suferinta si distrugerea proprie pe termen lung. Din pacate uneori aceste efecte sunt iremediabile si aducatoare de regrete tardive. 

Concluzie: O patologie nu se datoreaza asa cum spuneam mai sus, atat de mult evenimentului traumatic declansator ( sa recunoastem, ar fi imposibil, chiar de nedorit sa evitam orice soc din viata unui individ intrucat numai acestea pot misca cu adevarat natura inclinata catre inertie a omului ), cat solutiei falimentare adoptate si manifestata automat de catre individ. Prin intermediul unor manevre terapeutice bine puse la punct de catre psihoterapia scurta strategica, terapeutul blocheaza comportamentul patologic si ajuta pacientul sa construiasca un alt comportament, functional de data asta si in acord cu aspiratia catre un scenariu sanatos de viata al acestuia. 

Si daca tot suntem vanatoare de vrajitoare, putem sa mai punem in aceeasi galeata cu solutia incercata cel putin inca doi acoliti: inabilitatea individului de a gasi si dedica propria existenta unei directii care sa-i dea sens cat si faptul ca o majoritatea coplesitoare de membri ai societatii in care traim sunt incapabili sa gandeasca pentru ei si aleg sa reactioneze mecanic la stimulii exteriori. A da, era sa uit; Si imaginatia careia omul ii cade prada in incercarea de a scapa de realitate. 

Ceea ce tare mi-as dori sa nu uitati ar fi faptul ca dincolo de interventia de urgenta asupra unei patologii, construirea unui scenariu sanatos implica si o munca serioasa de cunoastere de sine. Motiv pentru care urmatorul articol va fi despre provocarea pe care aceasta o aduce, intrucat desi sunt multi care ar vrea sa o faca, putini sunt cei care stiu cum se face.